Colegiul National Vlaicu Voda, Str. Negru Voda nr.131,Tel:0248721553

Curtea de Arges

Repere istorice şi geografice

După două sute de ani de strălucire (1330-1517), cea dintâi capitală a Ţării

Româneşti (singurul oraş cu nume de blazon de “curte” intră într-un profund şi îndelungat anonimat, reabilitate de monumentele nemuritoare care se numesc Biserica Domnească (651 ani) şi biserica-mănăstire a lui Neagoe Basarab care a produs nemuritoarea jertfă a zidirii.

În 1836 se înfiinţa aici seminarul Neagoe Vodă, apoi câteva şcoli primare, pentru ca acum 84 de ani să apară gimnaziul cu numele Principele Nicolae (Ordinul nr. 125104 din 1919 al Ministrului Instrucţiunii) acesta era precursor al şcolii de real prestigiu care se numeşte astăzi Liceul “Vlaicu Vodă”.

Şcoala prelua în 1947 cadrele cele mai valoroase ale de curând desfiinţatului Liceu Militar transferat în timpul războiului (1944) de la Cernăuţi.

Era premisa necesară pentru întâlnirea cu generaţiile de copii argeşeni setoşi de învăţătură şi cu oameni energici care au zidit aici o şcoală falnică cu 3 nivele, dată în folosinţă în 1927.

Din această perpetuă mişcare a generaţiilor a rezultat o continuă împrospătare cu cadre de autentică valoare ştiinţifică, culturală şi didactică, astfel încât cei circa 50 de profesori răspund într-un înalt grad învăţământului în plin proces de restructurare şi reformă.

Şcoala a parcurs în decursul celor 92 de ani de existenţă următoarele etape:

  • 1919 - 1933 - etapa Gimnaziului Principele Nicolae;
  • 1945 - 1947 - etapa Marelui Gimnaziu;
  • 1947 - 1948 - etapa Liceului de 10 ani (real - umanist);
  • 1948 - 1957 - etapa Şcolii Medie de cultură generală;
  • 1957 - 1965 - etapa Liceului de 11 ani (real - umanist);
  • 1965 - 1970 - etapa Liceului de 12 ani (real - umanist);
  • 1970 - 1978 - etapa Liceului Teoretic “Vlaicu Vodă”;
  • 1978 - 1982 - etapa Liceului de matematică-fizică;
  • 1982 - 1990 - etapa Liceului Industrial Energetic;
  • 1999 - 1999 - etapa Liceului Teoretic “Vlaicu Vodă”;
  • 2000 pana in prezent-etapa COLEGIULUI NATIONAL